Dacă până în anul 1989, obiectivul protecţiei civile din România era de a asigura alarmarea, adăpostirea, evacuarea şi protecţia populaţiei împotriva armelor de nimicire în masă, misiuni desfăşurate în special pe timpul conflictelor din cele două războaie mondiale, după Revoluţia din Decembrie 1989, apare tot mai pregnant, necesitatea unei reforme, datorate creşterii riscurilor nonmilitare, pe fondul accelerării tendinţelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităţilor economice şi producerii de dezastre.
În anul 1990, Statul Major de Apărare Civilă este trecut în subordinea Centrului Militar Judeţean, situaţie care va persista pâna când, potrivit Ordinului General al Ministrului Apărării Naţionale nr. 14 din 20.05.1994, începând cu 31.05.1994, Statul Major de Apărare Civilă Judeţean trece în subordinea Inspectoratului General al Apărării Civile.
Reforma protecţiei civile a început însă, odată cu ratificarea de către România, la 11 mai 1990, a Protocoalelor adiţionale I şi II la Convenţiile de la Genevadin 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate. Structurile de conducere ale protecţiei civile la nivel naţional şi judeţean cunosc diverse transformări structurale şi de formă.
În Legea apărării naţionale nr.45/01.07.1994 apare în mod oficial denumirea de "protecţie civilă", însă abia la 25 septembrie 1996, a fost promulgată prima lege, Legea nr. 106 – Legea Protecţiei Civile, care schimba denumirea instituţiei în aceea de Inspectorat de Protectie Civilă Judeţean. Conform acestei legi, Misiunile protecţiei civile au fost extinse, instituţia nou creată având şi atribuţii în ceea ce priveşte apărarea împotriva dezastrelor.
Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.179 din 26 octombrie 1999, Comandamentul Protecţiei Civile cu structurile subordonate, trece din subordinea Ministerului Apărării Naţionale în subordinea Ministerului de Interne.
Având în vedere necesitatea protejării populaţiei în situaţii de urgenţă, ca urmare a multiplicării si diversificării riscurilor de natura nonmilitară care pot avea efecte dramatice asupra vieţii si sănătăţii populaţiei, Guvernul României a hotarât prin Ordonanta de Urgenta nr. 88 din 30.08.2001, înfiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta denumite Inspectorate judetene pentru situatii de urgenţă.
Putem spune că reforma în domeniul protecţiei civile a cunoscut practic un proces de modernizare începând cu anul 2004, prin adoptarea Ordonanţei de Guvern nr. 21 din 15 aprilie privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Acest act normativ a asigurat instituirea, în cel mai scurt timp, a unui cadru legal modern şi a unor mecanisme manageriale perfecţionate, menite să asigure, în mod unitar şi profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă şi care să permită restabilirea rapidă a stării de normalitate.
Totodată, la 8 noiembrie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr.481 prin care Protecţia Civilă din România devine o componentă importantă a sistemului securităţii naţionale, iar în decembrie 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi a structurilor judeţene corespondente a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
PE PLAN EXTERN,afilierea ţării noastre pe linia protecţiei civile la diferite organisme internaţionale, U.E. şi N.A.T.O., a impus revitalizarea concepţiei de organizare şi conducere a Protecţiei Civile din România şi alinierea la noile acte normative cu aplicabilitate pe plan internaţional.
Încă din anul 1994 - prin structurile de lucru ale Comitetului Superior Pentru Planificarea Urgenţelor Civile din NATO (Senior Civil Emergency Planning Committee-SCEPC) - cel mai înalt organism consultativ de orientare pentru planificare în situaţii de urgenţă civilă şi probleme legate de ajutorul în caz de catastrofă majoră s-a acţionat pentru promovarea cu prioritate a unor proiecte privind managementul situaţiilor de criză, prevenirea dezastrelor, ajutorul medical de urgenţă şi schimbul rapid de informaţii.
De asemenea, Mecanismul pentru Protecţie Civilă al Comunităţii facilitează şi sprijină mobilizarea şi coordonarea protecţiei civile a statelor membre ale U.E. în cazuri de urgenţă majoră, permite accesul acestora la schimbul de cereri şi oferte de asistenţă. IGSU reprezintă autoritatea naţională competentă să solicite şi să trimită asistenţă internaţională de protecţie civilă, dar şi să coordoneze activitatea echipelor internaţionale de intervenţie, fiind punct naţional de contact în cadrul Mecanismului Comunitar de Protecţie Civilă. Capacitatea de adaptare a sistemului protecţiei civile din România a fost demonstrată pe timpul participării la activităţi internaţionale de pregătire în comun, constituirea unor forţe multinaţionale, de sprijin şi asistenţă umanitară în caz de dezastre, în diferite zone ale globului. Astfel, structuri de comandă şi de intervenţie au participat la misiuni în Albania, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola şi Turcia (la acţiuni de căutare-salvare, ca urmare a cutremurelor devastatoare din august şi noiembrie 1999).
În acest moment, putem afirma că protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii şi un element de bază al societăţii moderne.